marți, 6 iulie 2010

Traian Băsescu a inspectat digul ridicat pentru protejarea Galaţiului

Nu vor fi inundaţii la Galaţi, cel puţin nu după calculele preşedintelui Traian Băsescu. Declaraţia a fost făcută de şeful statului în timpul vizitei la digul construit în regim de urgenţă pentru apărarea Galaţiului.

Preşedintele Traian Băsescu a mers marţi, la Galaţi, unde a inspectat digul lung de 4,5 km ridicat pentru protejarea oraşului de apele Dunării. Traian Băsescu a ajuns la dig cu o şalupă, după care a plecat de-alungul lui însoţit de adjunctul IGSU, Viorel Nemeş, de prefectul de Galaţi, Cosmin Păun, şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Eugen Chebac.

Întrebat de ziarişti dacă se va sparge digul de la Cotu Pisicii, de pe malul tulcean al Dunării, pentru a proteja galaţiul, şeful statului a răspuns: "Să dea Dumnezeu să nu. Sunt un optimist". Preşedintele a declarat că digul este în acest moment singura soluţie pentru a salva oraşul de ape.

Lucrările de ridicare a digului de 4,5 kilometri în sudul municipiului Galaţi, la Dunăre, s-au finalizat, marţi dimineaţă, militarii, jandarmii, lucrătorii ISU şi voluntarii concentrându-şi forţele marţi pe consolidarea acestuia şi pe evacuarea apelor care s-au infiltrat în ultimele zile.

"Digul de apărare a municipiului Galaţi, care se întinde pe o lungime de patru kilometri şi jumătate, este finalizat, la realizarea acestuia utilizându-se peste 250.000 de saci cu nisip, care susţin hidrobarajul. Se realizează un stoc de saci care să poată fi utilizaţi în zonele cu infiltraţii", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Prefecturii judeţului Galaţi, Petrica Paţilea Crângan.

Marţi dimineaţă, la ora 7.00, fluviul măsura 680 de centimetri, având 80 de centimetri peste cota de inundaţie şi 20 de centimetri sub cota de pericol. Potrivit celei mai recente prognoze, nivelul maxim, de 686 de centimetri, va fi atins sâmbătă, 10 iulie.

Ruperea digului de la Cotul Pisicii ar putea afecta peste 7.000 de oameni, spune ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga. În plus, hidrologii au anunţat că nivelul apelor Dunării va creşte de miercuri. Ministrul se declară însă convins că digul de la Galaţi va rezista viiturii.

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat luni localităţile Dorneşti şi Dorohoi. Şeful statul a stat de vorbă cu oamenii şi a inspectat lucrările la podul de pontoane de la Dorneşti, judeţul Suceava.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu