vineri, 9 iulie 2010

România, acuzată pentru inundaţiile din Ucraina

Pericolul inundării unei părţi a Ucrainei în Delta Dunării ar avea drept cauză lucrările hidrotehnice derulate de România pentru adâncirea şi extinderea cursului fluviului în scopul dezvoltării traficului naval, a insinuat joi la Kiev preşedinta Ligii pentru mediu din Ucraina, Tatiana Timociko, citată de Interfax-Ukraina.

"Analizele efectuate în 2009 - 2010 ne oferă baze pentru a spune că activităţile României de dezvoltare a propriei infrastructuri de transport în Delta Dunării au influenţă negativă considerabilă asupra situaţiei ecologice din Delta Dunării şi reprezintă o ameninţare pentru teritoriul Ucrainei şi pentru poporul ucrainean", a declarat preşedintele Ligii ecologiste ucrainene, Tetiana Timoşko.

Ea a adăugat că schimbările cele mai importante în regimul hidrologic al Deltei Dunării se datorează lucrărilor hidrotehnice de amploare de pe teritoriul României. "Avem o situaţie în care România a efectuat lucrări hidrotehnice pe scară largă timp de aproape 50 de ani. Lucrările au legătură cu modificarea, adâncirea şi lărgirea albiei, dezvoltarea de canale artificiale, inclusiv pe teritoriul rezervaţiei biosferei Dunării", a spus Timoşko, reamintind că lucrările ucrainene de adâncire a canalului Dunăre - Marea Neagră au fost criticate de instituţiile europene.

Cu toate acestea, Timoşko afirmă că lucrările efectuate în România nu pot fi controlate de Ucraina şi acuză România că nu respectă prevederile Convenţiei Espoo şi nu informează Kievul în legătură cu lucrările efectuate, care ar modifica şi cursul Dunării. Totuşi, conform Interfax, Ucraina nu a transmis nici o notificare oficială.

"Trebuie să ne trezim şi să începem să apărăm interesele naţionale ale Ucrainei. Trebuie să învăţăm să apărăm interesele Ucrainei, indiferent de dorinţele sau voinţa altor ţări", a spus ea, precizând că Liga ecologistă ucraineană a transmis un set de propuneri Guvernului, Minsiterului de Externe, Ministerului Mediu şi Comitetului de stat pentru ape.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu