
Furtuna care s-a abătut sâmbătă noapte asupra judeţului Caraş Severin nu a durat mai mult de o jumătate de oră. Timpul a fost însă suficient pentru a produce pagube majore.
"Din datele primite la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, reiese că au fost afectate 150 de case la Goleţ, 100 în Slatina Timiş şi 40 în Bucoşniţa. De asemenea a fost perturbată circulaţia rutieră pe drumul E 70, precum şi pe două drumuri judeţene" a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Caraş Severin, Anca Balint.
La Caransebeş au fost inundate 13 străzi iar la Oraviţa, acoperişul unei biserici greco-catolice a fost distrus parţial de un fulger.
Furtunile au afectat şi câteva localităţi din Mehedinţi. La Drobeta Turnu Severin un drum european a fost inundat, un acoperiş a căzut de pe un bloc, iar o maşină a fost distrusă de un copac. Sâmbătă noapte, străzile din oraş au fost impracticabile.
"Ce să zicem... Felicitări domnului Băsescu, mulţumim Guvernului, mulţumim tuturor aleşilor, ce să mai zicem? Să-mi plătească maşina", a spus unul dinter şoferii care a tecut pe acolo.
Tot din cauza furtunii, pe drumul E 70, Între Drobeta Turnu Severin şi Orşova nu s-a putut circula mai bine de o oră.
Localităţile din vestul ţării s-au aflat sâmbătă noapte sub cod portocaliu de furtuni şi vijelii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu