vineri, 9 iulie 2010

Lecturile lui Băsescu: Levantul în cinci ani, Codurile de procedură în două zile

Traian Băsescu a explicat motivul absenţei de la inundaţii: a dat prioritate codurilor de procedură penală şi civilă, pe care le-a studiat vreme de două zile. Nu la fel de repede a citit şeful statului şi Levantul de Cărtărescu.

Şeful statului răspunde acuzaţiilor politicienilor şi presei care l-au criticat pentru întârzierea cu care a mers în zonele inundate din Moldova. Traian Băsescu a declarat la TVR că în primele zile de inundaţii a citit cele două coduri de procedură pe care trebuia să le promulge.

"Am văzut la începutul perioadei de inundaţii o oarecare agresivitate a presei referitor la lipsa preşedintelui de la inundaţii. Acea perioadă a coincis cu promulgarea celor două coduri (codul de procedură penală şi codul de procedură civilă - n.r), legi fundamentale. Obişnuiesc să citesc legile pe care le promulg. Am dedicat două zile citirii acestor legi şi dezbaterii lor cu specialiştii din Preşedinţie. De aceea am întârziat la inundaţii, nici pentru că am fost bolnav, nici pentru că nu m-au interesat efectele inundaţiilor", a declarat Traian Băsescu.

Motivaţia preşedintelui Băsescu a fost ironizată de liderul social-democrat Victor Ponta. "Dacă domnul Băsescu care este marinar a reuşit să citească codurile în doar două zile...noi care ne tocim coatele pe la facultăţi şi doctorate... e o realizare.! Probabil i s-a spus că nu există în Ministerul Justiţiei resursele necesare pentru implementarea noilor coduri decât abia prin 2012".

Codul de procedură civilă are 342 de pagini, în timp ce codul de procedură penală cuprinde 294 de pagini. Cele două texte însumează 207.169 de cuvinte. Cu un ritm de citire normal, de 500 de cuvinte pe minut, preşedintelui i-ar fi fost necesare aproximativ 7 ore de citit continuu pentru a desluşi tainele codurilor, asta presupunând că formulările juridice nu i-au pus nici un fel de probleme.

Preşedintele Traian Băsescu nu este cunoscut ca un mare pasionat de lectură. Atât în campania electorală din 2004, cât şi în cea din 2009, preşedintele Traian Băsescu se lăuda că ultima carte citită a fost "Levantul" de Mircea Cărtărescu, o carte de 317 pagini.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu