vineri, 16 iulie 2010

Autorităţile din Sfântu Gheorghe vor primi bani pentru protecţia împotriva inundaţiilor

După ce pericolul major de inundaţii a trecut la Sfântu Gheorghe, autorităţile au început să caute soluţii pentru a proteja oraşul pe viitor. Directorul companiei naţionale Apele Române a venit azi în judeţul Covasna şi le-a promis edililor că va sprijini deblocarea fondurilor pentru amenajarea pâraielor care pot inunda oraşul.

La începutul săptămânii, peste 100 de familii din municipiul reşedinţă de judeţ au fost la un pas de a fi evacuate pentru că pârâul Debren ameninţa să iasă din matcă. Autorităţile locale susţin că au făcut toate demersurile pentru a preveni astfel de nenorociri, dar proiectele le-au fost blocate la guvern, care nu le-a dat finanţarea.

Directorul Apelor Române, David Csaba, a vizitat astăzi lacul de acumulare care luni ameninţa să spargă digul şi a promis că în scurt timp vor fi finanţate lucrările pentru amenajarea pârâului Debren. În total, judeţul Covasna are nevoie de aproape 3 milioane de euro pentru amenajarea pâraielor Debren, Casin şi Baraolt, pentru îndepărtarea oricărui risc.

Prefectura Covasna a finalizat şi inventarierea pagubelor produse în judeţ de recentele inundaţii. Acestea se apropie de 15 milioane de lei noi. Au fost afectate 81 de case şi peste 1500 de hectare de teren.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu