luni, 12 iulie 2010

ANAR: Curtea de Conturi verifică modul în care s-au alocat banii pentru diguri în 2008

Curtea de Conturi face la ora actuală o reverificare din punct de vedere procedural a modului în care s-au alocat banii în anul 2008, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Naţionale ''Apele Române''.

''Toate lucrările pentru care s-au alocat bani în anul 2008 au vizat ridicarea şi supraînălţarea digurilor. Aceste diguri nu au căzut din cauza unei erori de proiectare, ci din cauza debitului foarte mare. Digurile se fac în funcţie de clasa de importanţă şi pe baza unor studii de prefezabilitate şi fezabilitate'', a explicat Ana-Maria Tănase, potrivit Agerpres.

Aceasta a precizat că singura instituţie abilitată să dea informaţii despre destinaţia banilor alocaţi pentru construcţia digurilor în 2008 este Curtea de Conturi. ''Curtea de Conturi face la ora actuală o reverificare din punct de vedere procedural a modului în care s-au alocat banii în anul 2008'', a subliniat purtătorul de cuvânt al ANAR.

Duminică, secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a declarat la Râmnicu-Vâlcea că banii alocaţi de către Guvern pentru construirea de diguri, după inundaţiile din 2008,'''s-au furat ca-n codru''.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu