
raian Băsescu a ajuns marţi pentru a treia oară în ultimele patru zile în zonele afectate de inundaţii din Bacău. Mai exact la Săuceşti.
Şeful statului a vizitat Săuceşti şi sâmbătă, în cadrul discuţiilor cu oamenii preşedintelui cerându-i-se explicaţii cu privire la măsurile de austeritate, în principal scăderea salariilor bugetarilor. Băsescu a repetat vizita la Săuceşti şi duminică.
Preşedintele Traian Băsescu le-a promis celor din Săuceşti că va monitoriza personal ca până în 2011 să se construiască 18 km de dig pe Siret pentru a nu mai fi afectaţi de inundaţii, precizând că primăria localităţii nu a avut până acum alocaţi bani pentru un astfel de proiect.
"Eu vă promit că se face digul! Vă promit şi-o să fiu aici, după ce încep lucrările o să vin des, până la anul avem digul făcut!", a afirmat Traian Băsescu, prezent pentru a doua zi la Săuceşti, localitate grav afectată de inundaţii.
Băsescu i-a certat duminică pe unii dintre locuitorii din Săuceşti că mint atunci când afirmă că primarul sau consilierii au furat banii destinaţi construirii digului şi i-a îndemnat să nu se ia după televiziuni, care ar avea interesul ca oamenii să dispreţuiască administraţia.
Râul Siret a inundat, săptămâna trecută, comuna băcăuană Săuceşti, 320 de case fiind afectate şi 180 de persoane evacuate de autorităţi. În 2008, apele Siretului au distrus aproape în întregime localitatea Săuceşti şi alte trei sate de pe valea Siretului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu