
Guvernul Boc se face vinovat de dezastrele provocate de inundaţii şi trebuie să plece. Este opinia exprimată de preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, înaintea şedintele Biroului Permanent al partidului. Adrian Năstase a declarat că pentru prevenirea efectelor catastrofale ale unor inundaţii este nevoie ca responsabilii din domeniu să fie numiţi pe criterii de competenţă.
"Până la urmă este nevoie de mai multă competenţă în zona celor care lucrează în domeniul apelor şi faptul că au fost puşi oameni pe criterii politice pe zonele aceastea. (...) În continuare cred că prinicipala problemă a actualei guvernări este lipsa de competenţă. Faptul că sunt foarte mulţi oameni care nu sunt la locul potrivit. (...) Nu doar interesul pe termen scurt şi şmecheriile pe care le fac unii contează, este importantă şi relaţia cu mediul, cu natura, şi iată cum lucrurile se răzbună", a spus Năstase.
În ceea ce priveşte ideea vicepreşedintelui PSD Constantin Niţă, privind un program naţional pentru râuri, Năstase a spus că trebuie atacată şi problema defrişărilor.
"Iată cum lucrurile se răzbună, pentru că această adunare foarte rapidă de ape de pe versanţi se datorează şi defrişărilor masive, lipsei de măsuri de reîmpădurire. Faptul că noi ne apucăm să luăm măsuri doar atunci când se întâmplă lucruri grave este poate şi un specific al guvernării. Probabil că au fost lucruri de acest gen şi în perioada când eram prim-ministru, dar parcă era mai multă ordine şi erau lucrurile gândite şi sub acest aspect, inclusiv în ceea ce priveşte împăduririle. (...) Sunt multe lucruri de făcut, dar pentru asta ar trebui început chiar cu schimbarea Guvernului", a conchis Năstase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu