marți, 3 august 2010

Digurile împotriva inundaţiilor din Covasna, distruse de şobolani

Directorul Societăţii de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Kovacs Odon, a semnalat, marţi, că una dintre problemele digurilor din judeţ o reprezintă găurile în malurile de protecţie, făcute de şobolani, prin care ulterior se înfiltrează apa.

Kovacs Odon a declarat, în cadrul unei întâlniri cu presa, că în zona Baraolt, în digul de la Căpeni, unde au fost probleme cu inundaţiile, se observă găuri în dig făcute de şobolani, prin care s-au produs infiltraţii. Zonele respective din dig au fost ulterior acoperite cu aproximativ o mie de saci ca să fie oprite scurgerile din zona Baraoltului.

"În rest, la digurile din administrarea noastră nu avem astfel de probleme, dar ştiu foarte bine că ANIF, în zona Boroşneu - Brateş, are probleme serioase cu aceste rozătoare. Soluţii prea bune nu sunt, să repari digul din doi în doi sau trei în trei ani, ceea ce este foarte costisitor, sau eventual cu chimicale, dar nu ştiu cât de bune sunt", a declarat Kovacs.

În ceea ce priveşte castorii, directorul SGA spune că aceştia au făcut probleme în zona Lemnia, la Lemnia de Sus mai exact, unde au construit pe pârâu un blocaj care a dus la inundarea unei case.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu