duminică, 1 august 2010

Boc: E posibil ca scăderea economică să fie mai mare decât cea previzionată

Premierul Emil Boc a spus că printre cauzele unei scăderi economice mai mari decât cea preconizată se află majorarea cotei TVA, inudaţiile şi contextul economiei mondiale.

Premierul Emil Boc a declarat că este posibil ca scăderea economică în 2010 să fie mai mare decât cea previzionată, atât ca urmare a majorării TVA, cât şi a inundaţiilor, dar şi din cauza contextului mondial, adăugând însă că "se conturează o creştere economică în 2011".

Întrebat, duminică, dacă scăderea economică va fi mai mare decât cea preconizată iniţial, primul-ministru a precizat: "Este posibil să fie mai mare decât cea previzionată, pentru cel puţin două cauze. În primul rând, faptul că am fost obligaţi, datorită deciziei Curţii Constituţionale, să umblăm la TVA, în al doilea rând datorită inundaţiilor şi, în al treilea rând, şi a contextului mondial şi european în care încă ne aflăm în momentul de faţă".

Boc a subliniat că Guvernul se va încadra în ţinta de deficit stabilită pentru 2010. "Acesta este obiectivul - de a ne încadra în 6,8 în 2010 - cu toate greutăţile pe care le avem", a adăugat premierul.

Potrivit lui Boc, în momentul de faţă, "atât din partea FMI, cât şi a Comisiei Europene şi a autorităţilor române, se conturează că vom avea în 2011 creştere economică".

El a reiterat că este prematură discuţia despre încheierea unui nou acord cu FMI. "În acest moment, obiectivul nostru este să respectăm angajamentele internaţionale pe care le avem şi să ducem până la capăt acest acord", a mai spus premierul.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu