Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a transmis, într-o scrisoare adresată lui Traian Băsescu, condoleanţe pentru victimele inundaţiilor din nordul ţării.
"Cu mare emoţia am aflat despre inundaţiile dramatice care au afectat nordul României în ultimele ore şi care au costat deja viaţa a peste 20 de persoane. Vreau să vă transmit un mesaj de ataşament şi de solidaritate în această încercare grea. Să ştiţi că Franţa stă alături de ţara şi de poporul român", a scris liderul de la Elysee.
Preşedintele francez le-a transmis familiilor victimelor "cele mai sincere condoleanţe", în numele său şi al poporului francez, potrivit portalului ceriseclub.com citat de NewsIn.
În timp ce şeful statului francez trimite condoleanţe familiilor ale căror rude au murit la inundaţii, preşedintele Traian Băsescu nu a dat nicio declaraţie referitor la dezastrele provocate de revărsările de ape din ultimele zile şi nici nu a mai mers în teritoriu aşa cum a făcut în anii trecuţi. Doar premierul Emil Boc şi mai mulţi miniştri au plecat să inspecteze zone inundate.
Inundaţiile care afectează în prezent România s-au soldat cu moartea a peste 20 de persoane şi cu mii de sinistraţi. Situaţia impune, de altfel, în continuare, cod roşu hidrologic, pentru Olt, sectorul Tomeşti-Sâncrăieni, pentru Prut, dar şi pentru Siret. Codul portocaliu şi galben vizează încă 12 judeţe ale ţării în care riscul de inundaţii este mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu