Nea Sandu, un bărbat de 51 de ani i-a propus premierului ca o parte din debitul imens al Dunării să fie deviat prin Canalul Dunăre - Marea Neagră. Reticenţi pe moment, miniştrii au anunţat câteva zile mai târziu că au făcut exact lucrul sugerat.
Sandu Gheorghiu s-a născut la Şendreni şi locuieşte acum în Braşov. Când a auzit că Siretul ameninţă localitatea sa natală, bărbatul de 51 de ani a mers să ajute la ridicarea digului pe malul râului. În tinereţe, nea Sandu a lucrat la canalul Dunăre - Marea Neagră.
Când l-a văzut pe premierul Emil Boc, omul şi-a făcut curaj şi i-a propus varianta folosirii canalului pentru scăderea nivelul Dunării.
"Domnu' prim-ministru, o întrebare. Am lucrat zece ani la Canal, la Constanţa. De ce nu se dă drumul puţin la ecluze, să facă o cădere de nivel?", a spus Sandu Gheorghiu.
Patru zile mai târziu, ministrul Economiei anunţa că a fost deschisă ecluza de la Cernavodă. Cotele Dunării au început să scadă la Galaţi şi fluviul a putut să preia şi apele Siretului.
"Au contribuit şi cei peste 500 de metri cubi pe secundă pe care îi degajăm pe canalul Dunăre - Marea Neagră", a declarat Vasile Blaga, ministrul Administraţiei.
Şi secretarul de stat în MAI Mihai Capră a declarat că informaţia bărbatului a fost utilă. "Înţeleg că cetăţeanul respectiv a lucrat acolo, cunoştea exact problema", a declarat Mihai Capră.
Autorităţile locale susţin că fără acest sfat, Galaţiul ar fi putut trece prin momente extrem de dificile.
"Până la urmă salvarea Galaţiului a plecat de la Galaţi 0.13 MUSCĂ 0.52 Acel om este un erou", a declarat Nicolae Ciumacenco, viceprimarul Galaţiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu