În mai multe localităţi din ţară, ploile de scurtă durată au făcut ravagii. În Neamţ, în zona de munte, în judeţul Vâlcea şi în Dâmboviţa, sute de gospodării au fost afectate de puhoaiele care au căzut din cer şi au transformat firicele de apă în râuri devastatoare.
Peste 100 de gospodării şi cinci case din Bucşani, judeţul Dâmboviţa au fost inundate joi noaptea, în urma unei ploi torenţiale.
"Cum plouă, într-un suflet venim, alergăm aici, că se inundă tot satul şi ne intră apa în casă. Am dus caii, tot, porcii, stau numai cu găleata acolo, scot apa de la porci. Asta este situaţia", a declarat un localnic.
"Cred că au căzut peste 50 de litri pe mp, lucru care a dus la inundarea a peste 100 de gospodării de aici. Drama e şi mai mare decât pare, orice ne poate lua pe nepregătite", a declarat Iancu Caracota, prefectul judeţului Dâmboviţa.
Circulaţia pe Drumul Judeţean 720 s-a desfăşurat cu dificultate timp de câteva ore, iar în municipiul Moreni apa a ajuns pe străzi şi în gospodării.
"A plouat rău, foarte rău. Beciurile le avem pline cu apă. În spate apă, în faţă apă, vai de capul nostru", a declarat un localnic.
La Olăneşti Sat, în judeţul Vâlcea viitura a distrus un pod şi a lăsat zece gospodării izolate.
"A început dintr-odată să plouă şi când m-am trezit, grădina era plină de apă. Vedeam cum plutesc stupii, găinile, tot ce a măturat, dezastrul care se vede", a declarat un localnic.
Şapte case sunt în pericol să se prăbuşească."S-a produs o rupere de nori , pârâul a crescut brusc, într-o jumătate de oră a căpătat dimensiuni foarte mari, apa a ajuns la o înălţime de 4,5 metri în această zonă", a declarat Gheorghe Ciucă, primar Băile Olăneşti.
Pentru reconstrucţia podului şi consolidarea malurilor este nevoie de peste 1,5 milioane de lei.
În judeţul Neamţ, în comuna Dămuc, lucrurile stau şi mai rău. Oamenii sunt încă în stare de şoc, după ce viitura a venit pe nepregătite joi noaptea. "Gospodării afectate, linii de medie tensiune, cel puţin cinci stâlpi, vreo trei poduri judeţene, aceste rupturi din infrastructura rutieră, nu mai vorbesc de pagubele provocate prin gospodării şi de durerile oamenilor", a declarat prefectul Mihai Archip.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu